Printarea 3D a revolutionat lumea din punct de vedere al metodelor de fabricatie si de design inca de la aparitia primului device. Datorita nenumaratelor proiecte care se pot realiza cu aceasta tehnologie, multi entuziasti, atat hobbisti, cat si firme, au inceput sa foloseasca aceasta alternativa de a produce piese, reusind intr-un timp mult mai scurt si mai ieftin sa finalizeze proiectul.
Tehnologia de printare 3D permite crearea obiectelor tridimensionale, adaugand strat dupa strat de material in baza unui model digital realizat intr-un soft specializat. In clipa de fata exista multe materiale din care se pot produce anumite piese si produse, insa fiecare are anumite caracteristici importante ce trebuie luate in considerare cu atentie.
Prin urmare cele mai populare materiale folosite in printarea 3D sunt:
- PLA
Acesta mai este cunoscut si sub denumirea de acid polilactic, fiind des folosit in printarea 3D datorita usurintei de utilizare. PLA este un material biodegradabil, fiind realizat din surse regenerabile precum amidonul de porumb sau trestia de zahar.
Datorita faptului ca este un material ecologic, acesta prezinta avantajul de a nu produce fum toxic atunci cand este prelucrat si topit, fiind perfect in a fi utilizat in orice gospodarie pentru uz casnic.
Punctul de topire este unul scazut, astfel fiind compatibil cu multe tipuri de imprimante 3D care se regasesc in magazinele de specialitate.
Se gaseste in mai multe culori si este recomandat a nu fi utilizat pentru crearea de componente mecanice datorita faptului ca poate deveni casant.
- ABS
ABS-ul este un polimer termoplastic care se utilizeaza in diverse aplicatii industriale, avand o rezistenta crescuta si o durabilitate mult mai mare in timp. Acesta se poate folosi pentru crearea componentelor mecanice, iar punctul de topire este unul mult mai mare comparativ cu PLA-ul.
Insa in comparatie cu materialul precedent, acesta emite vapori toxici atunci cand este utilizat in procedura de printare, fiind necesar ca operatorul sa poarte echipament adecvat de protectie si sa asigure camerei de lucru o ventilatie corespunzatoare.
- PETG
Cunoscut si sub denumirea de polietilen tereftalat glicol, acest material are un avantaj major fata de cele mentionate mai sus datorita faptului ca are in componenta cele mai bune caracteristici ale PLA-ului si ABS-ului, facandu-l in acest fel un adevarat must have in aceasta industrie.
Prezinta o rezistenta crescuta, dar si o mai buna aderenta atunci cand sunt depuse straturile, iar punctul de topire este mai ridicat decat in cazul PLA-ului.
Acest material este des folosit pentru crearea de piese functionale, nu emite fum toxic atunci cand este prelucrat si poate fi folosit fara probleme pentru a produce recipiente alimentare de uz casnic si nu numai.
Acestea sunt doar o mica parte din materialele care pot fi folosite in printarea 3D, insa in functie de proiect si complexitatea lui, puteti alege exact ceea ce va trebuie pentru a finaliza cu succes creatia.